Menu

Emotions through lens

Botez

Fotografii botez

Un alt moment fericit în viața unei familii, momentul în care micuțul pui de om intră ca membru cu drepturi depline în comunitatea sa spirituală. Din acest moment el va face parte din comunitate, va fi parte din ea, va primi toate beneficiile comunității din care face parte și, când va crește, va avea grijă de binele comunității.

Dar toate acestea încep cu un prim pas. Dincolo de actul religios, spiritual, botezul este un prim pas spre includerea și acceptarea în comunitate a noului membru. Este evoluția firească de la nou născut, la om care face parte dintr-o comunitate.

Un pas important, printre primii pe care cu toții îi facem în această lume.

Tocmai de aceea, momentul merită să fie imortalizat, astfel încât, micuțul pui de om, ajuns adult responsabil peste ani, să vadă cum a fost primul său act în această lume.

Am creat astfel, special pentru acest prim pas în viață, un pachet special cu un preț special de numai 1800 lei.

Vei primi astfel un set de amintiri frumos imortalizate, de care și tu și puiul tău vă veți bucura mulți ani de zile.